Piața imobiliară din România va crește cu 5% anul acesta, consideră directorul uneia dintre cele mai mari companii imobiliare din lume. Revigorarea activității din sectorul real estate a început să se facă simțită încă de anul trecut, iar tendința va continua și în 2015, susținută în special de relaxarea condițiilor de creditare.
„Estimăm că anul acesta vom asista la o creștere cu circa 5% a pieței imobiliare, această evoluție fiind influențată atât de contextul european, cât și de facilitățile pe care le oferă băncile în ceea ce privește creditarea și de programul Prima Casă”, explică Răzvan Cuc, Director Regional RE/MAX România.
Revirimentul sectorului real estate din România s-a putut observa încă de anul trecut – potrivit analizelor RE/MAX este în continuă creștere numărul proiectelor imobiliare inițiate în mari orașe precum București, Cluj-Napoca, Iași, Constanța, Brașov sau Timișoara. Evoluția este totuși una firească și nu ar trebui să ne entuziasmeze excesiv, întrucât nu vom mai asista prea curând la o perioadă de boom imobiliar ca cea anterioară crizei, când prețurile proprietăților înregistrau creșteri majore de la un an la altul.
„Această evoluție era de așteptat, mai ales în contextul în care cea mai mare parte a piețelor mature din Europa se află deja pe un trend ascendent. Pe termen mediu, estimăm că se vor observa creșteri de 5% de la an la an, în următorii 5 ani, în condițiile în care economia globală și cea europeană rămâne stabile”, arată reprezentantul hale de inchiriat
Credem că anul 2015 va aduce cea mai mare creştere din ultimii cinci ani pe piaţa de consultanţă imobiliară şi ne aşteptăm ca o serie de jucători noi care au analizat piaţa în ultima perioadă să devină activi. Ne aşteptăm ca segmentul portofoliilor imobiliare bancare executate să fie unul dintre motoarele acestei creşteri“, a declarat Oana Iliescu, managing director DTZ Echinox.
În ultima perioadă, băncile s-au arătat tot mai dispuse să-şi deblocheze sumele de bani din creditele neperformante care le apasă puternic bilanţurile şi au scos pe piaţă, în calupuri, o serie de active imobiliare executate silit la începutul crizei financiare. Numai BCR, cea mai mare bancă din sistem, are un portofoliu de credite neperformante în valoare de peste 3 mld. euro.
Potrivit Oanei Iliescu, după ce piaţa imobiliară a intrat într-o nouă normalitate, a început să crească uşor, dar sustenabil. „Ne-am obişnuit cu această nouă realitate, printre dificultăţile pe care le întâmpină sectorul nostru putem menţiona în continuare – condiţiile finanţărilor bancare şi fiscalitatea“, menţionează Oana Iliescu. chirie oradea
Românii, mult mai sceptici și atenți la detalii când cumpără o locuință
Totodată, criza recentă a făcut schimbări semnificative și în atitudinea clienților români aflați în căutarea unei locuințe. În prezent, aceștia au devenit mult mai atenți la detalii, iau decizia într-un timp mai lung și analizează îndelung nevoile pe care le au.
„În perioada de boom imobiliar, cea mai mare parte a românilor investeau în proprietăți de care nu aveau neaparat nevoie, cu suprafețe foarte mari care, dincolo de costul de achiziție ridicat, implicau și cheltuieli foarte mari de întreținere. Astăzi însă atitudinea s-a schimbat radical. Astăzi nu se vând decât un procent mic din spațiile locative direct din planșetă, clienții așteptănd să vadă proiectele terminate și finisate pentru a fi siguri că iau cea mai bună decizie”, case de inchiriat in oradea
România a ocupat locul patru în topul investiţiilor din Europa Centrală şi de Est. Activitatea pieţei imobiliare per total a fost mai intensă decât cea a anului precedent - volumul de investiţii s-a ridicat în 2014 la circa 2 miliarde de euro. Specialistii sistin ca dezvoltările imobiliare au fost reluate şi sunt mult mai bine conectate la cererea şi necesităţile pieţei, băncile arată din nou un apetit în creştere pentru creditarea clientului final, în timp ce clienţii se dovedesc a fi mult mai informaţi şi mai atenţi în privinţa alegerii imobiliare pe care o fac.
Şi statisticile confirmă optimismul dezvoltatorilor şi al investitorilor. Potrivit INS, în 2014, numărul locuinţelor noi livrate a crescut la 45 de mii, iar unii consultanşi susţin că acest lucru înseamnă o creştere cu circa 50%. Semnale pozitive au venit şi din tranzacţiile încheiate, care au ajuns anul trecut la circa opt sute de mii, cu 50 de mii peste nivelul anului 2013.
Nessun commento:
Posta un commento