lunedì 1 giugno 2015

Isărescu: Cine va mai acorda credite imobiliare, dacă rambursarea se va face în clădiri?

Referitor la ultimele iniţiative legislative, întreb şi eu public: cine va mai acorda credite imobiliare dacă se preconizează prin lege că rambursarea se va face în clădiri?! Această iniţiativă omoară din start creditarea viitoare. În consecinţă, soluţiile de tipul "credit după nevoi, rambursări după disponibilităţi" dezechilibrează balanţa între debitorii actuali şi viitori, nu are rost să-i împovărăm pe viitorii debitori cu greşeala din trecut şi prezent. Este subminată viabilitatea activităţii bancare", a declarat marţi Isărescu la conferinţa "Viitorul modelelor de business bancar", organizată în cadrul evenimentelor dedicate aniversării a 135 de ani de la înfiinţarea Băncii Naţionale a României.
El a reamintit că banii acordaţi de bănci sub formă de împrumut sunt banii deponenţilor, care îşi aşteaptă banii înapoi împreună cu o dobândă, nu sub formă de "ferestre, case, acoperişuri".
Guvernatorul a punctat că băncile nu urmăresc acumularea de proprietăţi imobiliare depuse garanţie, nu sunt dezvoltatori imobiliari, nici agenţii imobiliare şi nici instituţii de binefacere.
Pe piata de birouri din Bucuresti pot aparea din nou probleme in 2-3 ani, in conditiile in care sunt tot mai multe dezvoltari, iar cresterea cererii nu va tine pasul cu dinamica livrarilor, spune omul de afaceri Ioannis Papalekas. Omul de afaceri Ioannis Papalekas spune ca va ajunge sa detina un portofoliu de 1 mld. euro in Romania pana la finele acestui an, iar pentru urmatorii doi ani mai are in plan investitii de inca un miliard de euro. In ceea ce priveste planurile viitoare de investitii, Ioannis Papalekas spune ca focusul investitiilor viitoare va fi pe logistic, fiind vizate Timisoara, Cluj si Constanta, iar din total circa 300 mil. euro vor fi alocati acestui segment. "Vom construi foarte mult pe logistic in Timisoara. Incepem acum 150.000 mp. De asemenea, vom face birouri in Timisoara intr-o zona centrala. Vom incepe cu o prima faza de 20.000 mp, iar per total proiectul de birouri din Timisoara poate ajunge spre 60.000 mp", spune Papalekas.    
apartamente oradea
Valoarea totală a tranzacţiilor încheiate anul trecut în municipiului Cluj-Napoca a fost de aproximativ 284 de milioane de euro, potrivit ghidului tranzacţiilor imobiliare, realizat de Asociaţia Naţională a Evaluatorilor din România (ANEVAR), în parteneriat cu primaria municipiului Cluj-Napoca, şi cu spijinul companiilor de consultanţă Veridio si KPMG.chirie ap oradea
Afat la a doua ediţie, ghidul tranzacţiilor imobiliare conţine date privind volumul şi valoarea totală a proprietăţilor tranzacţionate, repartizarea acestora pe tipuri de proprietăţi (apartamente, case, terenuri, altele), preţurile medii pe metru pătrat repartizate pe cartiere şi pe întregul municipiu, precum şi multe alte cifre relevante.
’’Raportat la nivel anual, în 2014 am avut cu peste 28% mai multe tranzacţii ca în 2013. De asemenea, valoarea acestora a depăşit-o cu aproape 23% pe cea din 2013”, a declarat Adrian Vascu, preşedintele Asociaţiei Naţională a Evaluatorilor din România. terenuri oradea
Tranzacţiile prezentate în ghid sunt încheiate între persoane fizice, juridice sau ambele, utilizând diverse surse de finanţare, bancară sau proprie, şi au ca obiect proprietăţi imobiliare constând în terenuri, case şi apartamente, dar şi spaţii comerciale, de birouri, industriale şi altele. Tranzacţiile au fost încheiate în diferite monede dar, pentru o comparaţie relevantă, s-a realizat convertirea tuturor în euro, la cursul mediu BNR din luna aferentă perfectării tranzacţiei.
În perioada ianuarie-decembrie 2014 s-au tranzacţionat în total 6.355 de proprietăţi imobiliare, dintre care 383 de terenuri, 363 de case, 3.749 de apartamente şi 1.860 de alte tipuri de proprietăţi imobiliare, cum ar fi spaţii comerciale, office, spaţii industriale sau auxiliare, valoarea totală a tranzacţiilor fiind de aproximativ 284 de milioane de euro. Principalele criterii de analiză au fost tipul proprietăţii, cartierul în care aceasta este încadrată, modalitatea de finanţare, suprafaţa proprietăţii şi preţul. Majoritatea tranzacţiilor au fost finanţate din surse proprii (84,5% dintre acestea, comparativ cu 74% dintre proprietăţile tranzacţionate în perioada analizată în anul precedent, respectiv mai-decembrie 2013). birou de vanzare 
Dacă în 2013 achiziţiile persoanelor juridice au reprezentat mai puţin de 7% din total, în 2014, aceastea au urcat la 16,5%. Top 10 cele mai valoroase tranzacţii ale persoanelor juridice însumează peste 24,2 milioane de euro, din cele 46,7 milioane de euro tranzacţionate de persoanele juridice în 2014. Cele mai multe tranzacţii s-au realizat în luna octombrie, care a fost totodată şi luna cu cea mai mare valoare a tranzacţiilor, de aproximativ 31,8 milioane de euro. Cartierul clujean cu cele mai multe tranzacţii a fost Mănăştur (1.042 de tranzacţii), fiind detronat din punct de vedere valoric de zona centrală a Clujului, unde proprietăţile tranzacţionate în 2014 au însumat în total 42,3 milioane de euro. agentie imobiliare mare
Conform ghidului lansat de ANEVAR, în 2014 cele mai multe tranzacţii cu apartamente au fost contabilizate în cartierul Mănăştur (755), preţurile medii de tranzacţionare fiind de 779  de euro/mp. Valoriile medii de tranzacţionare ale apartamentelor din centrul Clujului sunt în jurul a 874 de euro/mp, sub nivelul din cartierele Dânbu Rotund sau Europa, unde valorile medii de tranzacţionare sunt de 881 de euro/mp. Cel mai scump cartier al Clujului este însă Andrei Mureşanu, unde preţul mediu pentru un apartament ajunge la 910 euro/mp. Cele mai ieftine apartamente din Cluj sunt în cartierele Bulgaria, preţul mediu este de 709 de euro/metrul pătrat, respectiv Borhanci, unde preţurile medii de tranzacţionare au ajuns anul trecut la 704 de euro/metrul pătrat.
Din ghidul realizat de ANEVAR aflăm că cea mai scumpă casă tranzacţionată este localizată în cartierul Zorilor, tranzacţia fiind perfectată la puţin peste 600.000 de euro, iar cel mai scump teren este localizat în cartierul Buna Ziua şi a fost tranzacţionat la peste 500.000 de euro. Cea mai mare suprafaţă de teren intravilan tranzacţionată a fost de 7.500 mp, iar cea de teren intravilan agricol a fost de 8.100 mp. Cel mai frecvent au fost tranzacţionate parcele de teren cu suprafeţe cuprinse între 500 şi 1.000 mp. Cel mai des au fost tranzacţionate apartamente cu suprafeţe utile cuprinse între 35 şi 55 mp, cele mai mari tranzacţii din 2014 fiind realizate de persoane juridice (o clădire tip office şi o unitate hotelieră).
Asociaţia Naţională a Evaluatorilor Autorizaţi din România a fost înfiinţată în anul 2011, ca organizaţie profesională de utilitate publică, fără scop patrimonial, din care fac parte evaluatorii autorizaţi care dobândesc această calitate, în condiţiile prevăzute de lege. ANEVAR are drept scop organizarea, coordonarea şi autorizarea exercitării profesiei de evaluator autorizat în România, reprezentarea şi protejarea intereselor profesionale ale membrilor săi, asigurarea exercitării independente a profesiei de evaluator autorizat cu respectarea deontologiei profesionale şi a unui înalt nivel de calificare professională, precum şi promovarea standardelor, metodelor şi tehnicilor de evaluare în activitatea evaluatorilor autorizaţi.  Primul ghid al pieţei imobiliare făcut de ANEVAR la Cluj a fost lansat în luna septembrie 2014.

În ceea ce priveşte soluţiile post-criză în sistemul bancar, Isărescu a precizat că vede o creştere moderată a creditului în perioada următoare, care nu ar mai putea înregistra o evoluţie precum cea din anii 2006-2009. Totodată, se va deplasa accentul dinspre volum înspre calitatea creditării şi va creşte importanţa finanţării locale, atât din punctul de vedere al resurselor locale atrase, cât şi al creditării entităţilor locale, în principal IMM-uri.
"Această ultimă tendinţă, importanţa finanţării locale pe partea de pasive şi active, se înscrie nu numai în România, ci şi la nivel european, şi anume revenirea a circa 40% din bănci la un model clasic, cu finanţare pe baza depoozitelor. Vom avea banking modern cu telefonul, dar cu metode clasice, revenim la metoda clasică de creditare. Credităm agricultură primăvara ca să iei banii înapoi toamna (...) şi atunci nici bancherii nu se vor mai plânge că au ajuns agenţii imobiliare", a mai spus guvernatorul.

Nessun commento:

Posta un commento