27 nov 2012 | Autor: Raluca Joiţa, IMOPEDIA.ro | Numar afişări: 1046
Dispariţia programului Prima Casă nu va influenţa major preţul locuinţelor, însă va reduce semnificativ numărul potenţialilor cumpărători care vor avea acces la un credit ipotecar. Preţul locuinţelor este foarte aproape de a atinge nivelul minim, însă vom realiza acest lucru abia după ce vom depăşi momentul respectiv.imobiliare IMOPEDIA.ro a discutat în exclusivitate despre evoluţia segmentului rezidenţial cu Dragoş Diaconu, Head of Research la EFG Eurobank Property Services, în cadrul Focus on the Real Estate Market, eveniment organizat de Business Review.
Segmentul rezidenţial s-a stabilizat, putem spune că anul 2012 a fost un an bun?
Cu siguranţă, 2012 a fost un an mai bun decât 2011. Dacă privim în particular piaţa rezidenţială, putem constata că s-au mai înregistrat scăderi de preţuri, dar nivelul lor a fost mult mai mic decât în anul precedent. Piaţa tinde să se stabilizeze, însă nu a fost atins punctul minim, moment aşteptat de toată lumea. Indexul rezidenţial dezvoltat de Eurobank Property Services arată că preţul va continua un trend uşor descrescător.
oradea imobiliare
Ce scădere de preţ mai permite piaţa?
Scăderea de preţ nu depinde de un singur factor, ci este în funcţie de mai mulţi jucători. În primul rând, depinde de cât de mult este dispus sistemul bancar să tolereze ca pierdere din creditele pe care le au în piaţă. În acelaşi timp, depinde şi de dezvoltatori, cât acceptă şi ei să îşi micşoreze rata de profit, iar aceasta se raportează la valoarea totală investită în fiecare proiect.
Ce impact ar avea în piaţă dispariţia programului Prima Casă?
casa de vanzare
Programul Prima Casă a creat o piaţă aparte şi a reprezentat principalul pilon al vânzărilor, în ultimii doi-trei ani. Este un program mai mult social, nu ajută neapărat dezvoltatorii, cât ajută persoanele cu venituri reduse să aibă acces la finanţare pentru a-şi achiziţiona o locuinţă, sprijină clienţi care altfel nu şi-ar fi permis un credit ipotecar. Pentru dezvoltatori, diferenţa nu va fi majoră, ba mai mult, ar putea fi benefic, pentru că ei vor rămâne cu o parte mai mare din piaţă, după dispariţia acestui program. În ceea ce priveşte cumpărătorii însă, lucrurile se vor stratifica mai clar decât până acum şi putem spune că sunt mulţi potenţiali cumpărători care nu vor mai putea avea acces la finanţare pentru o locuinţă.
oferte imobiliare oradea
Pe de altă parte, influenţa asupra preţului nu va fi neapărat majoră. Într-adevăr, programul Prima Casă a reuşit să salte în mod artificial preţurile minime până la pragul de 60.000 euro (în cazul locuinţelor vechi) şi atunci probabil că vom vedea o uşoară devalorizare a acestor preţuri din partea de jos a pieţei. Majoritatea proprietăţilor noi depăşeşte plafonul Prima Casă, astfel că acest segment va fi mult prea puţin influenţat de dispariţia acestui program. Nu cred că va duce la o scădere a întregii pieţe rezidenţiale, dar preţurile din zona minimă vor putea fi aduse aproape de nivelul real, pentru că Prima Casă ajută la creşterea acestui segment de piaţă uşor peste valoarea reală a acestor proprietăţi.
terenuri oradea
Vor încerca băncile să umple golul lăsat de programul Prima Casă? Vor apărea credite alternative?
Băncile deja au lansat produse similare, iar o parte dintre acestea deja au părăsit programul guvernamental. Dacă în urmă cu un an şi jumătate, vedeam 15-16 bănci în programul Prima Casă, acum au mai rămas sub 10 instituţii.
apartamente de vanzare oradea
Nu cred totuşi că produsele bancare alternative vor avea un avans mai mic, pentru că este vorba de risc, iar sistemul bancar are o adversitate la risc mai pronunţată decât în alte momente. Drept urmare, nu cred că avansul va fi scăzut pentru a ajunge la un nivel asociat cu Prima Casă. În schimb, băncile vor modifica nivelul ratei de creditare, iar lucrul acesta va influenţa în bine împrumuturile, atâta timp cât BNR va menţine aceste condiţii favorabile de piaţă.
infiintare societate oradea
Preţul locuinţelor va atinge nivelul minim în 2013 sau ar putea dura mai mult?
Cred că va fi greu să ne dăm seama când va fi exact nivelul minim, dar vom realiza după aceea. Părerea mea este că suntem aproape de acest moment, lucru indicat şi de indexul rezidenţial dezvoltat de Eurobank Property Services. În ultimul timp se observă o scădere a preţului mult mai mică, statistic vorbind este neglijabilă, dar există. Ne vom da seama ulterior momentului în care se va petrece acest lucru, dar cred că suntem aproape. Chiar şi noi, când colectăm datele, o facem pentru trimestrul precedent, astfel că nu putem spune cu exactitate „acum asistăm la cel mai mic preţ, acum este momentul perfect pentru a cumpăra”. Pentru ca o scădere sau o creştere să devină un trend, este nevoie de minimum două trimestre succesive, ceea ce înseamnă o jumătate de an de observare a unei anumite tendinţe, la fel ca şi cu Produsul Intern Brut.
agentie imobiliara
mercoledì 28 novembre 2012
mercoledì 21 novembre 2012
ET Solar costruirà impianti FV per 50 MW in Romania
Martedì, 20 Novembre 2012 | Fotovoltaico
Gli impianti sono localizzati in tre distretti nel sud della Romania: Gorj, Giurgiu e Dolj. Oltre 20 MW sono già in costruzione e dovrebbero essere finiti entro il 2012
fotovoltaico romania
ET Solar costruirà impianti FV per 50 MW in Romania
ET Solar Group, fornitore di soluzioni solari complete, comunica di aver vinto una gara d’appalto per la costruzione di diversi impianti fotovoltaici in Romania, per una capacità complessiva di 50MW, per conto di Tinmar-Ind, una delle maggiori aziende di fornitura di energia elettrica in Romania. Gli impianti saranno realizzati in tre distretti nel sud della Romania: Gorj, Giurgiu e Dolj. Oltre 20 MW sono già in costruzione e dovrebbero essere finiti entro il 2012.investire in romania Il collegamento alla rete e la connessione in immissione dovranno essere attuati nel primo trimestre 2013. I lavori per i restanti 30MW sono attualmente in corso di progettazione e dovranno iniziare prima della fine dell’anno in corso. Come da contratto tra Tinmar e ET Solar, quest’ultimo sarà il fornitore esclusivo di moduli fotovoltaici e ET Solution AG, il consociato tedesco di ET Solar, si occuperà dei servizi di EPC e della parte finanziaria. ET Solar sarà anche responsabile dei servizi O&M.
terreni agricoli in romania
“Questo premio rappresenta un ulteriore passo in avanti per la nostra attività commerciale nei mercati emergenti - ha dichiarato Dennis She, presidente e amministratore delegato di ET Solar - con anni di esperienza acquisita in Germania e Italia, siamo pronti ad offrire a questi mercati soluzioni EPC produttive e di alta qualità”. Augustin Oancea, amministratore delegato di Tinmar, ha aggiunto: “Siamo lieti di collaborare per questo importante progetto con un partner strategico come ET Solar, L’azienda ha dimostrato di essere un fornitore affidabile di soluzioni solari complete grazie alla solida capacità di offrire moduli di alta qualità, soluzioni chiavi in mano innovative e soluzioni finanziarie su misura".
aprire ditta in romania

lunedì 12 novembre 2012
Le opportunità di investimento nelle rinnovabili in Romania
La Camera di Commercio Italiana per la Romania organizza, il 20 novembre a Bucarest, un convegno che punta a fornire supporto pratico alle nostre aziende interessate al mercato romeno delle fonti pulite investire in romania
09 Novembre 2012
La Camera di Commercio Italiana per la Romania organizza martedì 20 novembre 2012, presso la Sala Paris dell'Hotel Novotel di Bucarest, il convegno dal titolo 'Guida pratica alle energie rinnovabili in Romania: aggiornamenti legislativi, analisi delle fasi autorizzative, dei requisiti di bancabilità e delle prospettive future'. L'evento prevede alcune importanti partnership con enti al centro di questo settore in Italia e soggetti istituzionali in Romania che determinano gli aspetti legislativi e la loro applicazione esecutiva. terreni agricoli in vendita in romania
Il partenariato include la fiera Renexpo di Bucarest, con la quale sono state stabilite sinergie per favorire l'afflusso delle aziende italiane.
costituire societa in romania
Il convegno vedrà la partecipazione di Romus Cernea, Consigliere di Stato del Primo Ministro, di rappresentanti del Parlamento romeno, dell'Autorità Nazionale di Regolamentazione dell'Energia (Anre), della società di trasporto dell'energia elettrica (Transelectrica) e dell'operatore della borsa dell'energia e dei Certificati Verdi (Opcom). Interverrà inoltre un rappresentante dello sviluppo della rete di Enel Distributie Muntenia che, nella sua qualità di operatore di rete, esporrà diversi aspetti tecnici e amministrativi legati alle peculiarità degli allacciamenti e del processo tecnico-autorizzatorio.
Gli esperti di diversi studi legali, grazie alla consolidata esperienza nel settore delle rinnovabili in Romania, approfondiranno lo schema di incentivi e le criticità presenti nel sistema, gli aspetti fiscali e finanziari legati agli investimenti in progetti di energie rinnovabili, oltre a questioni relative ai diritti di proprietà ed utilizzo dei terreni.
fotovoltaico in romania
La seconda parte del convengo affronterà aspetti esclusivamente pratici riguardanti le modalità ottimali di sviluppo dei progetti, sia dal punto di vista autorizzatorio che da quello di costruzione e gestione degli impianti. Il convegno prevede la traduzione simultanea in italiano, romeno ed inglese.
capannoni industriali in vendita in romania

Creşteri de preţuri la apartamentele vechi din Capitală. "Dacă în anii anteriori luna octombrie era una a stagnării sau a scăderii, anul 2012 nu se înscrie în această tendinţă"
Preţurile apartamentelor vechi cu una, două şi trei camere din Bucureşti au crescut în luna octombrie faţă de septembrie cu până la 6,5%, în timp ce pentru cele cu patru camere a fost consemnată o scădere de 2%, potrivit portalului anunţuriparticulari.ro.
"Pentru prima oară în acest an, raportul lunar de monitorizare anunţuriparticulari.ro indică creşteri de preţ pe toată linia într-un interval de 30 de zile la garsoniere, apartamente de două şi trei camere. În cazul garsonierelor, consemnăm şi prima variaţie pozitivă pe interval de un an de la începutul crizei şi până în prezent, preţul mediu pentru o astfel de unitate fiind acum mai mare decât în octombrie 2011", se arată într-un comunicat al portalului.
Excepţie de la această tendinţă o fac apartamentele de patru camere pentru care proprietarii au solicitat un preţ mai mic cu 2% în luna octombrie, o explicaţie în acest sens fiind numărul mai mic de oferte înregistrat lunar pe acest segment.
"Dacă în anii anteriori luna octombrie era una a stagnării sau a scăderii comparativ cu luna anterioară, anul 2012 nu se înscrie în această tendinţă. Faţă de luna septembrie 2012, aprecierile de preţ pornesc de la 600 euro, în cazul apartamentelor de două camere, şi trec de 3.000 euro, în cazul unităţilor de trei camere", se arată în comunicat.
infiintare srl oradea
Preţul mediu solicitat de proprietari pentru o garsonieră în Bucureşti a crescut în octombrie pentru prima oară din 2008 comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, depăşind 36.760 euro. Dacă variaţia pe un interval de 12 luni este de +1%, echivalentul a aproape 200 euro, în comparaţie cu luna septembrie 2012 se observă o creştere de 6,5%, respectiv peste 2.200 euro.
O uşoară creştere de la o lună la alta se înregistrează şi în cazul apartamentelor de două camere. Dacă în septembrie 2012 preţul mediu solicitat de proprietari ajungea la 55.150 euro, în octombrie, a ajuns la 55.740 euro, în creştere cu 1%. Comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, statisticile înregistrează însă o depreciere de 4%, de la aproximativ 58.200 euro.
imobiliare oradea
Apartamentele de trei camere se înscriu şi ele într-un trend de creştere de la o lună la alta, variaţia de preţ fiind de 4% pe un interval de 30 de zile, din septembrie în octombrie 2012, echivalentul a peste 3.200 euro. Preţul mediu solicitat de proprietarii apartamentelor de trei camere trece în octombrie de pragul de 78.000 euro, dar este cu 3% mai mic faţă de aceeaşi lună a anului trecut, când un apartament era evaluat de proprietarii lui la peste 80.200 euro.
Preţul mediu la apartamentele cu patru camere a ajuns în octombrie la aproximativ 94.500 euro, cu 2% mai puţin comparativ cu luna septembrie a acestui an, când proprietarii cereau în medie 96.500 euro. Raportat la un interval de 12 luni, se remarcă o variaţie de preţ de -6%, de la 100.900 euro.
În ceea ce priveşte numărul de oferte, în octombrie au fost scoase la vânzare 2.328 de apartamente, nivelul similar celui înregistrat în luna septembrie.
anunturi imobiliare oradea
Apartamentele de două camere conduc în topul numărului de oferte, cu 910 apartamete la vânzare, cu 15% mai bogată decât în aceeaşi perioadă a anului trecut şi apropiată ca nivel de oferta lunii septembrie 2012.
apartamente oradea
Proprietarii apartamentelor de trei camere au scos pe piaţă în octombrie 730 de unităţi, cu 13% mai multe decât în urmă12 luni, şi comparabil cu luna septembrie.
În cazul garsonierelor, numărul ofertelor îl depăşeşte în octombrie atât pe cel înregistrat în luna septembrie a acestui an, cât şi pe cel din octombrie anul trecut, fiind scoase la vânzare 462 de unităţi. La fel ca în fiecare lună, proprietarii apartamentelor de patru camere pun la dispoziţia clienţilor cel mai mic număr de oferte din total, respectiv 226 de locuinţe.
agentie imobiliara oradea
"La fel ca în fiecare an, lunile noiembrie şi decembrie sunt marcate de scăderi ale preţurilor şi de un «îngheţ» care pune stăpânire pe piaţa imobiliară. În aceste condiţii, luna octombrie ar putea fi ultima în care proprietarii pot solicita preţuri mai ridicate pentru locuinţele lor. În plus, există posibilitatea unei cereri în creştere uşoară în condiţiile recentelor anunţuri privind epuizarea fondurilor alocate programului Prima Casă", se mai spune în comunicat.
Anunţuriparticulari.ro a fost lansat în anul 2001 de compania Agenţie.net şi constă în monitorizarea anunţurilor imobiliare publicate de persoanele particulare în presa scrisă şi pe Internet. Statistica are la bază ofertele imobiliare din Bucureşti, publicate de persoanele particulare în presa scrisă şi pe Internet, iar preţul mediu este obţinut pe baza preţurilor solicitate iniţial de proprieta

venerdì 2 novembre 2012
SCHIMBARE de TENDINŢĂ: Preţurile cerute pentru locuinţe
imobiliare oradea
Pentru prima oară în acest an, raportul lunar de monitorizare Anunţuriparticulari.ro indică creşterea preţurilor cerute de proprietari pentru case pe toată linia într-un interval de 30 de zile la garsoniere, apartamente de două şi trei camere. Rămâne de văzut însă dacă va exista şi cerere pe măsura ofertei.
Sursa: CODRIN PRISECARU
În cazul garsonierelor, s-au consemnat prima variaţie pozitivă pe interval de un an de la începutul crizei şi până în prezent, preţul mediu pentru o astfel de unitate fiind acum mai mare decât în octombrie 2011, scrie sursa citată.
Excepţie de la această tendinţă o fac apartamentele de patru camere pentru care proprietarii au solicitat un preţ mai mic cu 2% în luna octombrie. O explicaţie în acest sens este însă numărul mai mic de oferte înregistrat lunar pe acest segment.
anunturi oradea
Tot mai mulţi proprietari au scos casele la vânzare în octombrie.
Evoluţia preţurilor
Potrivit sursei citate, în octombrie comparative cu septembrie aprecierile de preţ pornesc de la 600 euro, în cazul apartamentelor de două camere, şi trec de 3.000 euro, în cazul unităţilor de trei camere.
Preţul mediu solicitat de proprietari pentru o garsonieră în Bucureşti a crescut în octombrie pentru prima oară de la începutul crizei, comparative cu aceeaşi perioadă a anului trecut, depăşind pragul de 36.760 euro. Dacă variaţia pe un interval de 12 luni este de +1%, echivalentul a aproape 200 euro, în comparaţie cu luna septembrie 2012, observăm o creştere de 6,5%, respectiv peste 2.200 euro.
apartamente oradea vanzare
O uşoară creştere de la o lună la alta se înregistrează şi în cazul apartamentelor de două camere. Dacă în septembrie 2012 preţul mediu solicitat de proprietari ajungea la 55.150 euro, în octombrie, a ajuns la 55.740 euro, în creştere cu 1%. Comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, statisticile înregistrează o depreciere de 4%, de la aproximativ 58.200 euro.
case oradea vanzare
Apartamentele de trei camere se înscriu şi ele într-un trend de creştere de la o lună la alta, variaţia de preţ fiind una notabilă: 4% pe un interval de 30 de zile, din septembrie în octombrie 2012, echivalentul a peste 3.200 euro. Preţul mediu solicitat de proprietarii apartamentelor de trei camere trece în octombrie de pragul de 78.000 euro, dar este cu 3% mai mic faţă de aceeaşi lună a anului trecut, când un apartament era în medie valorificat de proprietarii lui la peste 80.200 euro.
Singurele tipuri de unităţi la care s-au consemnat scăderi au fost apartamentele de patru camere. Preţul mediu pentru o astfel de unitate în Bucureşti a ajuns în octombrie la aproximativ 94.500 euro, cu 2% mai puţin comparativ cu luna septembrie a acestui an, când proprietarii solicitau în medie 96.500 euro. Raportat la un interval de 12 luni, observăm o variaţie de preţ de -6%, de la 100.900 euro.
hale oradea vanzare
Case scoase la vânzare în Bucureşti
2.328 este numărul total de apartamente scoase la vânzare de proprietarii bucureşteni în luna care tocmai se încheie, raportul Anunţuriparticulari.ro consemnând astfel cel mai mare număr de oferte din ultimii 3 ani. Nivelul este similar celui înregistrat în luna septembrie a acestui an când pe piaţă erau vehiculate 2.329 de noi oferte.
spatii comerciale vanzare oradea
Apartamentele de două camere conduc în topul numărului de oferte, potenţialii clienţi având la dispoziţie în octombrie 910 noi oferte de vânzare pe acest tip de unităţi. Oferta este cu 15% mai bogată decât în aceeaşi perioadă a anului trecut, când pe piaţă apăreau aproximativ 790 de oferte noi, şi apropiată ca nivel de oferta lunii septembrie 2012.
terenuri oradea
Proprietarii apartamentelor de trei camere au scos pe piaţă în octombrie 730 de unităţi, cu 13% mai multe decât în urmă cu exact 12 luni, echivalentul a 644 de unităţi. Oferta se menţine astfel la acelaşi nivel cu oferta disponibilă în septembrie 2012.
consultanta oradea
În cazul garsonierelor, numărul ofertelor îl depăşeşte în octombrie atât pe cel înregistrat în luna septembrie a acestui an, cât şi pe cel din octombrie anul trecut: 462 de unităţi au fost scoase la vânzare în luna care tocmai se încheie, cu 5 mai multe faţă de luna septembrie şi cu 17 comparativ cu luna octombrie.
agentie imobiliara oradea
La fel ca în fiecare an, lunile noiembrie şi decembrie sunt marcate de scăderi ale preţurilor şi de un "îngheţ" care pune stăpânire pe piaţa imobiliară. În aceste condiţii, luna octombrie ar putea fi ultima în care proprietarii pot solicita preţuri mai ridicate pentru locuinţele lor.

Iscriviti a:
Post (Atom)